marți

1169/26a – 9-17 august 2014 – CU CORTURILE PE CREASTA PRINCIPALĂ A MUNŢILOR FĂGĂRAŞ - DE LA VEST LA EST


Asociaţia pentru Turişti Nefumători şi de Ocrotire a Naturii ”VENIŢI CU NOI!” Arad




Plecăm din Aradul Nou vineri, 8 august, cu trenul IR1843 de la ora 22:16 (plecare Timişoara 21:24) prin Vinţu de Jos şi Sibiu la Turnu Roşu (sosire 8:33) şi ne întoarcem aproximativ duminică sau luni dimineaţa, 18 august, dinspre Braşov. Cazarea se face în corturi proprii în cele mai potrivite locuri de pe creastă, cu sursă de apă de băut. Înscrieri la conducătorul de grup: Gasser Alexandru (tel. 0723-575.357) sau la Liptai Ronald (tel. 0747-437.106, seara). Cheltuieli de transport: circa 250 lei. Masa se serveşte din rucsac, cu alimente nealterabile aduse de acasă (la Bâlea Lac avem posibilităţi de aprovizionare). Evitaţi pâinea feliată (se strică). Nu sunt lemne de foc, puteţi găti doar cu aragazul de excursie. Se recomandă pentru gătit mălai, fulgi de cartofi/fasole, supe din plic – uşor de transportat. Alimentele nu se vor depozita lângă cort, ci în cort (mai vin câini ciobăneşti). Din echipamentul obligatoriu: rucsac şi cort în bună stare, doi saci nailon pentru ambalat sac de dormit şi haine groase (la 2000m în nopţile senine s-ar putea să îngheţe), izolir, ciorapi de rezervă, hanorac de vânt, căciulă, îmbrăcăminte adecvată şi comodă, şlapi, lanternă, pelerină, bidon pentru apă.  
Traseul:
satul Turnu Roşu (350m) –

Chica Pietrelor (1606m) –

vf. Suru (2281m) –

lacul Avrig (2011m) –

vf. Şerbota (2331m) –

vf. Negoiu (2535m) –

lacul Călţun (2147m) –

lacul Capra (2230m) –

cabana Podragu (2136m) –

vf. Moldoveanu (2544m – cel mai înalt din România) –

Fereastra Mare a Sâmbetei (2188m) –


Curmătura Zârnei (1923m) –

Curmătura Brătilei (2122m) -

şaua Lerescu Mic (1450m) –

Rudăriţa (1050m) – cabana Plaiul Foii (849m) – Zărneşti – Braşov.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu